În iarna vieţii mele nu e frig!

ÎN IARNA VIEŢII MELE NU E FRIG!

În iarna vieţii mele nu e frig!
Încă mai simt căldura fiinţei tale
Te mângâi în văzduhul de petale,
Şi-n gândul meu secret încă te strig!

Nu mă grăbesc cât te mai port în minte
Şi curgi în mine clipă după clipă
Cu vag parfum de pernă şi de pipă
Ori smirnă dintre lucrurile sfinte.

Eşti viciu ori eşti crez de mântuire,
Izvor de vis şi loc de penitenţă,
Ai fost şi vei rămâne chintesenţă
A vieţii mele plină de iubire.

Se duse toamna iute, tare iute,
Să vină dară iarna, nu mi-e teamă!
Mă bucur să mai prind un vânt de coamă
Când bate din tărâmurile vrute.

Spre vârful muntelui păşesc atent
Să nu strivesc cu pasul meu vreo floare,
Mă las cuprins de viaţă şi de soare
Voind să fiu un călător decent.

Un singur act, o singură cortină
Într-un spectacol numai pentru mine.
Fără ovaţii, fără pantomime
Numai o scenă plină de lumină.

Prin iarnă îmi trec gândurile toate
Şi-mi apăr amintirile cu dinţii.
Aştept, lăsând duşmanilor arginţii,
Crăciunul unei naşteri inversate.

Dar câtă vreme pot să spun “mai sunt”
Încă ascund iubirea în cuvânt!