Un copil, Cǎlare pe-o raţǎ Galben-albastrǎ Şi plinǎ de praf, Se juca În parcul din faţǎ În timp ce bunica Îi trǎgea un perdaf. Cine-l iubeşte, Îl lasǎ în pace Sǎ zburde Prin parc La întâmplare În timp ce în el Plǎcerea se umflǎ Puternic Când sare. Îl vezi bucuros De cele din jur, Trece rapid De la raţǎ, la gâscǎ Şi barǎ, Ridicându-şi un parc În sufletul pur, De care Nimic nu-l separǎ. Nu cere iertare Şi nici izbǎvire, Alergǎ-n zig- zag, Julindu-şi genunchii, Nu-i pasǎ de vorbe Cu iz de iubire Când strigǎ temeinic Forţându-şi rǎrunchii. Bunica ar vrea Sǎ-l ducǎ acasǎ, Sǎ-l spele pe mâini, Pe haine, Pe faţǎ, Sǎ-i dea sǎ mǎnânce Şi, Dacǎ o lasǎ, Sǎ-l culce-n speranţa Cǎ uitǎ de raţǎ. Copilul iubeşte Un parc, Nu-i pasǎ De norme de viaţǎ Sau priviri certǎreţe Când este atent La un arc de sub raţǎ.
miercuri, 16 iulie 2025