Prin grădini de timp uitate Huzuream ca un hoinar, Iar pe drumuri desfundate Grijile n-aveau hotar. Primăveri posomorâte Ieșeau de sub coviltir, Prin unghere însorite Creștea iarba fir cu fir. Nori se buluceau spre creste Umbre grele agitând Voind parcă să dea veste Făr’ a spune ce-au de gând. Doar bunica, răbdătoare Șezând pe un lăicer Se ruga la Sfântul soare Ridicând ochii spre cer. Parc-o văd în răsărituri Dând năvală cu mult spor Și pestelca prinsă-n șolduri Făcând straturi pe-un razor! Rugi se înălțau spre ceruri Când hotarele dospeau, Rostuiri din alte timpuri Peste câmpuri abureau. De-ar putea acum opinca Să dea timpul înapoi, Multe-ar povesti bunica Despre viața de la noi! Despre munca-n zori de vară Prin pământul ud de ploi Și-ai săi ochi de niagară Ce cătau tot după noi. Și-apoi câte alte cele Nu ne îmbiau atunci! Bunătăți rupte din stele; Numai bune pentru prunci! Eram toți de la olaltă Și mai mari și mai pitici, Iar bunica, dezinvoltă Era cloșcă printre țânci! Toate-au fost făr’ de tăgadă, Timpul a trecut nebun, Doar eu mai trec prin livadă Și mai reazem câte-un prun!
sâmbătă, 31 mai 2025