Și-n fiecare clipă a nopților ciudate, În care mieii singuri, devin tot mai tăcuți, Știu, când vuiește trenul, că ești tot mai departe, Căci toți, până la urmă, ajung necunoscuți. Și-n farmecul tristeții, ceva ne tot desparte, Și fiecare vorbă, numai un fel de praf e, Când eu, precum Apollo, te caut printre arte, Dar tu, atât de rece, te-ai preschimbat ca Daphne.
sâmbătă, 31 mai 2025