Înger nins

În dimineaţa nouă cu-aripi de primăvară
Alerg ca un copil la maica mea-n odaie,
Dar mă opresc, simţind-o cu răsuflarea rară,
Înfăşurată-n doruri şi-ntunecate straie.
De-un timp se-mpuţinează cu fiecare clipă
Şi tot se uită-n sus la Bunul Dumnezeu,
Îşi socoteşte paşii, căci vremea asta ţipă
De-aceea ţine aprinsă o candelă mereu.

O văd lângă icoană îngenunchind smerită,
Cu fruntea la pământ în semn de plecăciune,
Căci Domnul Sfânt i-a dat, încă o zi-nsorită
Pictată în albastru şi-n verdele minune.
Apoi aud cum plânge, nu ştie c-am venit
Şi lacrimile-i curg brăzdându-i faţa trasă,
Rosteşte rugăciunea privind spre răsărit,
Chemând-o pe Fecioară să vie-n astă casă.

O, măiculiţă dragă, al nostru înger nins,
Prin ochii tăi senini ne dăruieşti iubire,
Tu răspândeşti lumină şi gând de pace atins,
Ne-nveţi să preţuim secunda-n  fericire.