Pe umerii mei curg râuri de ceară albastră... Ca un doliu care acoperă totul... Îmbracă spațiile dintre respirații, se scurge prin timp, până în strigătul mut al primei mame și al ultimei... Nu-mi mai acopăr auzul cu mâinile.. Acum îți simt veghea fierbinte deasupra creștetului meu.
sâmbătă, 31 mai 2025