Visează-mă în zborul tău, răpus de-ndoială şi dor, singurătăţi delirante şi zaruri aruncate la întâmplare. Opreşte ticăitul, sunetul, respirarea orei ascunse în plămânii muribunzi. Tu nu ştii, tu, care jumătate de viaţă ai trăit între cuvinte goale şi revoltă, că peste noapte s-a ridicat în târg un eşafod. Năruite sunt toamnele înamorate la gândul ultimului apus sângeros. Aşteaptă-mă în rotundul, deşertăciunea primei vocale ce-şi eliberează teama pliată în aripi multicolore, amputate de toate cuvintele rostite “ezitant”… în oglinda ultimei trădări. Umbrele serii, doar ele, răstignite de ziduri - ca ultima învăţătură biblică – estompau făptura străvezie care-ţi oferea adăpost, în zilele eretice când mimau dumnezeirea fără nicio urmă de teamă. Visează-mă în drumul tău, troienit cu aşteptări şi dor, frânghii mătăsoase, îngeri reîncarnaţi din gânduri abstracte, suicidare. Grăbeşte-te să primeşti pocalul strălucitor şi-argintat, cu toate bucuriile lumii nescrise şi mai ales, poleit cu spaimele mele, născute din iubire. Lacrima mea, îmbătrânită de insomnii şi regrete, îşi va găsi liniştea în acest poem franjurat, în aceste cuvinte exilate şi flamuri ce poartă povara celui învins. E linişte. Doar vântul leagănă cu gingăşie eşafodul din târgul pustiit, în care toamnele, - strivite de înserări taciturne – s-au logodit în taină cu eternitatea unui vis, unui vis… 4 octombrie 2013
sâmbătă, 31 mai 2025