Îmi iau vioara.. şi plec pe-al meu drum Pustia lumii îmi râde în faţă.. O spune-mi inimă.. o spune-mi cum Să dau viorii, aripi... să-i dau viaţă? Ea a tăcut.. când inima-ngheţa La focul spinilor trosnind pe pragul firii Iubirea parcă nu mai înflorea Cum înfloreau odată, trandafirii Când inima e rece, dar flămândă, Tânjind după iubiri ce nu se-ntorc, Când viaţa ta şi-n ultima-i secundă Îşi cere-aprinsul dragostei, cu foc? Ce timp? Ce inimi? Ce secunde moarte Şi ce să cânţi vioară, draga mea...? Când inima e-nchisă... ca şi-o carte Ce a pecetluit totul în ea.. Îmi iau vioara.. şi plec iar la drum. Un drum necunoscut până azi, mie... Şi-mi las povara inimii acum La Cel ce m-a iubit de-o veşnicie! Un răsărit mi se deschide-n faţă, Strălucitor ca soarele de mai! E doar o nouă, dulce dimineaţă, Ce sufletul o simte.E din rai... Şi crucea.. a-nflorit mereu în timpul Atâtor aşteptări din infinit Pe cruce... e Isus! Şi îi văd chipul! Ce mult a plâns.. şi ce mult m-a iubit! Îmi iau vioara.. ochii-mi lăcrimează! Iar inima.. îmi bate ne-ncetat... Că m-a găsit Isus.. într-o amiază, Cu lacrimi mii pe-obrazul Lui curat! Şi cânt... Arcuşul parcă nu-mi ajunge Aşa cum inima să cante-ar vrea, Dar ea.. de bucurie de-atunci, plânge Că a-nflorit în cânt, vioara mea... Că a-nflorit în inimă şi Harul Şi Dragostea cea Sfântă din Isus... Când L-am primit pe El.. mi-a luat amarul, Povara.. primind Pacea Lui de Sus! 01.02.2016
sâmbătă, 31 mai 2025