ÎNTRE AZI ŞI DEMULT de Marian Florentin Ursu * Te iubesc cel mai mult când tu taci și exiști, Când mai crezi c-am rămas doi amanţi pesimiști, Tu trăiești cel mai mult în prezentul ocult Şi mă cauți mereu între azi și demult Pe aceleași alei sunt un biet menestrel, Sunt o salvă de tun într-o piele de miel, Nu mai sunt ca un om, nici copac nu mai sunt, Sunt un tropot de cal cu potcoave de vânt Te iubesc mai acut când prin ploi te dezbraci Şi te-mbraci cu finalul câmpiei de maci Nu mai știu cine ești, nu mai pot nici să mint, Cât de mult te-am urât, cât de mult te-am iubit ! Sunt o brumă de toamnă pe-o frunză de crin Când mă rogi să te mângâi pe coapse puțin Şi prin umbra înaltă-a pădurii de tei Suntem trupuri de foc și ne pasc niște lei Nu mai sunt ca un om și nici cal nu mai sunt, Sunt un dangăt de clopot căzut pe pământ, Sunt o toacă de lut care bate tacit, Dinspre minus nimic înspre plus infinit !
sâmbătă, 31 mai 2025