Venim în astă lume deplin încrezători, destinul ne promite iubire şi comori. Învăţăm să cerem apă, mâncare, dragoste mare, simţim că mama şi tata sunt fiinţe iubitoare. Gângurim şi facem paşi, suntem tare drăgălaşi cercetăm jucărioare, ne ridicăm în picioare. Învăţăm pe rând cuvinte, recunoaştem pe părinte, ştim să zicem mama, tata, de plimbare suntem gata. Şapte ani avem nevoie să-i intrăm lumii în voie şi toţi suntem educaţi de părinţi, bunici şi fraţi. Acumulăm cunoştinţe şi ne punem trei dorinţe: să fim mari, să fim iubiţi, şi să trăim fericiţi. Adolescenţa ne-nvaţă ce să preţuim în viaţă: bogăţia sufletească cu iubirea ei firească. Muncii ziua-i dăruim, dragostei a nopţii boare şi în zorii dimineţii sorbim din nectarul vieţii . Viaţa este o-ncântare, ne farmecă, ne vrăjeşte, şi-n vârtej turbionar spre adâncuri ne târăşte. Însă, toată omenirea, fără să vorbim de rasă, când îmbătrâneşte moare părăsindu-şi a ei casă. Întrebarea ce se pune şi răspuns încă nu are “Cum putem rămâne tineri şi plini de ardoare?” Am trăit toţi odiseea şi am dăruit urmaşi să descopere enigma plină de suspans. “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” este încă doar povestea scrisă într-o carte.
sâmbătă, 31 mai 2025