Sărutul, acest prezent cu tendinţa de a exploda, creşte până la nebunie. A urmat sunetul zborului; ieşisem dintre nori cu dorul de om, cu sentimentul că nu se mai poate trăi nimic după noi. Mi-am zis că e o primejdie fără sfârşit, ceva se nalţă în mine. Mă îndeamnă la timpul de a trăi pierdută de durere, de disperare, de lume, în aerul tău. Iubesc şi mă tem. Ceva se nalţă în mine; nu mai pot supravieţui normal din prea multă intensitate trăiesc totul din toate direcţiile, mor de frica acestei agonii, diferită de viaţă, neînţeleasă de moarte. Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânci sunt secundele care urcă înspre fiinţa ta. Vezi după adâncimea ochilor mei? Dacă nu eşti îndrăgostit de mine, vezi marginea lunii ca o expresie maximă a absurdului. Iubeşte-mă până nu mai poţi trăi nimic fără mine, iubeşte-mă de iubire, de durere, de ură, de disperare. Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânc e albastrul fulgerat de ape.
sâmbătă, 31 mai 2025