Iubire hibernală

- Cât de frumos îmbracă iarna bradul
Cu fluturi albi, cu stele argintii,
Cum strălucește-n palma lunii jadul
Iubirii hibernale, doar să vii

Pe-aleea poleită spre cetate.
Să desenezi, cu paşii prin omăt,
Inimii zâmbind în roşu colorate
Şi-am să-ţi respir aroma, să mă-mbăt

La fiecare adiere mută
A vântului cetăţii din Sibiu
Când printre versuri albe ne sărută
Şi luminează cerul cenuşiu.

- Ce crezi, iubite, că pământu-i sferic,
Iar fluviul când se varsă în ocean
Urmându-şi cursul tandru, ezoteric,
Trece prin suflet? Ce meridian

Te ține-atâta vreme la distanţă,
Sau nu ştii că mă doare şi mi-e dor
De noi cei rătăciţi într-o romanţă
Când cei din jur priveau stăruitor

Sărutul tău pe mâna-mi tremurândă
Ce-a-ntârziat puţin pe inelar,
Acelui vis îi mai plătesc dobândă,
Sibiul e când dulce, când amar.

Ioan Grigoraș &amp; Liliana Trif