Iubirea din poveste

Mi-am adus din nou aminte de iubirea din poveste,
Iar mi-am amintit de tine, de sărutul tău de jar
Mi-e gol sufletul de şoapta ce a fost şi nu mai este
Mi-e zadarnică durerea şi mi-e versul în zadar.

Literele-mi par fantome şi-mi sunt verbele-amare,
Fug cuvintele de teama plânsului ce-l cântă-n mine
Se ascund prin mintea-mi rece ca nişte făpturi bizare
Ce s-au săturat să urle despre noi şi despre tine.

M-au ameninţat că pleacă şi că vor lua cu ele,
Toată forţa mea de geniu ce le-aşează-n rime fine,
Nu mă tem, trecut-am iată, prin momente mult mai grele
Voi trăi şi fără vorbe, rău din rău s-o face bine.

Voi fi mut ca peştii-n apă, ca o insulă pustie
Voi tăcea şi în tăcere mă voi stinge totodată,
Voi fi bezna absolută dintr-o anti-veşnicie,
Voi fi viu fără de viaţă, alb şi negru laolaltă.

Te iubesc, mi-e dor de tine, mi-este greu să-ţi uit privirea
Să te-ndepărtez din suflet tot mai imposibil mi-este,
Or fi semne, or fi vise, poate e doar amăgirea,
Ce-mi aduce iar aminte de iubirea din poveste...