Eu nici nu ştiu cu cine mai vorbesc, Atunci când scriu aicea poezie Şi dacă tot dezastrul pământesc Într-adevăr mi se cuvine mie. Sânt nervii mei ca nişte cai de front Loviţi din toate părţile de focuri, Eu însumi sânt sătul de orizont În scurta aţipire pe alocuri. De-atâtea drumuri câte am parcurs Am tălpile tigheluite-n sânge Şi-aş vrea să dorm o iarnă ca un urs Şi ochii mei să nu mai poată plânge. Printre scrisori fără destinatar Şi mie însumi parcă milă-mi este Că nu mai are nimenea habar Şi toţi mă izolează în poveste.
sâmbătă, 19 aprilie 2025