La cotul pădurii, aproape de drum, Izvorul mai cheamă drumeții-nsetați C-un susur de ape ce sună precum Un zbucium de clipe când timpul străbați. Sunt cele ferice din zori de avânt, Ce urcă, se-nalță, fac parte din cer, Devin încântarea din brațe de vânt Și uită că-n ele e timp efemer. E-un zbucium de clipe de gând și cuvânt Ce curg și tânjesc spre un ultim liman De liniște, pace, adânc în pământ, Departe de jgheabul cioplit în buștean. Și totul e viață ce trece ușor Ca timpul pe care-n doi pași îl străbați Când viața îți pare un simplu izvor Din care se-adapă atâția-nsetați.
sâmbătă, 31 mai 2025