- În noaptea asta stelele nu cântă, Stau la taclale, triste, se frământă, Doar luna mai zâmbește când descântă Un vers de-amor, de dragoste înfrântă. În vara asta nici măcar nu plouă, E secetă și florile n-au rouă, Canicula le-mbracă de la nouă Și plâng a toamnă rece, câte două. În dimineața asta n-am cuvinte Nici să te certe, nici să te alinte, Și toată ziua am să fiu cuminte Chiar dacă te iubesc la fel, fierbinte. - În noaptea asta mă strecor letargic În visul tău şi-aş vrea să-ţi fiu antalgic, Spune-mi, iubirea mea, de ce nostalgic Te plimbi prin amintiri? Ce punct nevralgic Îţi răsfoieşte noaptea ca pe-o filă Scrisă cu foc... Mai lasă-mi clorofilă S-o duc în templul toamnei şi-o Sibilă Să-mi dea în schimb o mână de argilă Pe care s-o frământ cu praf de stele, Să-ţi spun că tu din gândurile mele Nu pleci nicicând, blestemul unor iele Te-a rătăcit în buclele rebele. Ioan Grigoraș & Liliana Trif