Lacrima lunii

Lacrima lunii
...
Ce palizi sunt în noapte pereții
De razele lunii atinși,
În cămăruțe în care poeții,
Pe fruntea lor albă par ninși!
...
Mai pâlpâie-n sobă un lemn,
Ultimul din iarna prea lungă,
Îl lasă să ardă la semn,
Și-l sting apoi, să le-ajungă!
...
Pe masă o coală străluce,
Mai albă decât sunt pereții
Și luna pe ea dă să-și culce
Gândul ce inspiră poeții!
...
În beznă, luna-i făclie,
Ce arde cu-al razelor joc,
Îndemnând poeții să scrie
În noaptea de iarnă, cu foc!
...
Dar luna tremură-ncet,
Că-n gerul de dimineață,
Într-o cămăruță de gheață
A mai murit un poet!
...
Au rămas după el, un chiștoc
De la cea din urmă țigare,
Un centimetru de lumânare
Și-o coală cu versuri de foc!