Lângă crucea Ta, o, Doamne!
sâmbătă, 31 mai 2025
Lângă crucea Ta, o, Doamne!

Lângă crucea Ta, o, Doamne
Vin astăzi şi cad zdrobit
Căci păcatul mult m-apasă
Şi sufletu-mi este mâhnit,
Şi-aş vrea să-mi dai uşurare
Prin dragostea Ta cea mare!

Lângă crucea Ta, o, Doamne
Vin astăzi şi-ngenunchez,
Şi-Ţi predau povara vieţii
C-am în faţă, un scump crez,
Că-n marea-Ţi neprihănire
Tu-mi dai sfânta mântuire!

Lângă crucea Ta, o, Doamne
Vin mânat de tot trecutul
Unei vieţi, făr-de speranţă,
Pentru-a face-azi începutul
Altei vieţi, prin legământ
Spălată-n sângele-Ţi sfânt!

Şi-Ţi făgăduiesc, o, Doamne
Că-n această, - altă viaţă -
Voi umbla-n credincioşie
Cătând zilnic sfânta-Ţi faţă,
Consacrând-o prin slujire
Spre-a-Ţi da slavă şi mărire!

Flavius Laurian Duverna