Noaptea e sumbră și proscrisă, prin fereastra larg deschisă intră luna pătrată. Se pitește jos supărată... Șoaptele noastre mieroase sună puternic, ucigător de tăioase! Te ghemui la pieptul meu căutând confortul unui semizeu, te strâng mai aproape ești a mea muză eternă încătușată în lanțul din fulgii de pernă și cheia o arunc afară pe fereastră la doi licurici mai îndrăgostiți decât noi! Licurici aprinși de a dragostei lumină, încât, la ei și Luna se închină! Stelele, în ei, se oglindesc și ele geloase, resemnate, se sting încet, încet, pe Calea Lactee... Sărutul tău ușor, ca de floare, de teamă să nu frângi echilibrul nopții, mă prinde în transă amețitoare, inima-mi galopează, crește-n proporții... ia amploare! Pentru nopțile următoare, cu rugă de copilă îmi ceri legământ, să rămân până la iarnă Licuriciul tău pe Pământ!
sâmbătă, 31 mai 2025