Într-o zi fără de nume, ce a coborât din basme, Soarele s-a prins în horă cu-ale viselor fantasme Și pe mișcătoarea scenă al prea-negrului ocol Se revarsă-n curcubee, împlinindu-și al său rol. Din a buchiei citire, unii zic c-ar sta in loc -Un pescar în intuneric aruncând al său voloc, Ce a prins în cercul sorții din al suflului avânt Enigmatice planete și un boț numit... Pământ. Alții zic că e furtuna unor nori de energie Supărați că viața toată vor lucra în sinergie Pentru-a umple cu merinde traista unui mic atom Ce-și traiește măreția pe Pământ, creând pe om. Reflectorul nemuririi își reglează a sa pală Și din neguri, dintre codri, se ridică cu sfială Actorași ce-n astă lume ne numim, azi, pământeni Ne jucam prea-scurte roluri, dar ne socotim eterni. Cine poate să decidă de’ gândirea ne e dreaptă Când nu știm ce e în față, câte neguri ne așteaptă? De privim înspre trecuturi, frecventând a vieții școală, Vom putea lupta cu temeri, tratând frica ca o boală. Mândri, vom păsi pe raze de lumină și cuvânt Și prea-dulcea vrajă-a vieții, dezrobită de Pământ Va porni spre-a sa genune, spre eternul neștiut, Împlinindu-și profeția de atom argonaut. Secoli trec, al vieții caier, agățat în aștrii sorții, Este tors de omenirea unui vis fără proporții. Universul se ridică din a timpului genune Deschizând secreta poartă către-a sa înțelepciune. Iară omul, în gândire, gata e să îl primească „Azi” să fie vâlvâtaia unui „ieri” ce-a fost doar iască Dar gândind spre infinituri, îl cuprinde-o întrebare „De-oi cunoaște Absolutul, ce-o sa mai urmeze oare?” Cuprins e de frica sorții când ar ști Nemărginirea Când a negrului lumină nu-i va mai orbi privirea El închide poarta sorții, se coboară spre Pământ Lăsând amintire clipa, pentru vise zăcământ. Între cercuri, printre aștri, energia stă în tomuri Etalându-și a sa fală, în constante și reci domuri. Doar un Soare mai străluce, mândru c-a sa moștenire Își trăiește împlinirea pe Pământ și în Iubire.
sâmbătă, 31 mai 2025