Liniștea serii

Liniște plină de glasuri
Tainice ce sună, sună
Risipită din vozglasuri
În păienjeniș de Lună.

Nucul care-a strâns rugina
De pe ploile de Soare
Încă-ngăduie hodina
Forfotirilor de aripi.

Se aude-n întuneric
Cum se-nalță îndelungul
Și-o moliftă-i dă cucernic
Fără sine caprimulgul.

Liliecii prin repaos
Taie și se-ngroapă-n pace,
Cad din minus în adaos
Stele-n iz de busuioace.

Mă cuprind într-o asceză
Cu o sihăstrie lângă
Absolvit de-o paranteză
Și din dreaptă, și din stângă.

„Doamne! - zic - ce sunt aici eu
Într-un văz puțin de râmă
Căci nu poate să se-nspice
Visuri mari dintr-o fărâmă.

Prea imens e Universul
De la mine mai departe
Și neputincios mi-e versul
Ca să ia la dânsul parte...”

S-a ițit timid tăcerea
Dintr-o tihnă mai prelungă
Greierii își rup puterea 
De-o alungă și-o alungă.

Ea le trece prin desfături
Dând în părți rază cu rază
Și tăcută, și alături
Lângă mine se așează.

Ascultăm tihnirea toată
Ce-i prelinsă melodie
Dintr-o Viață încântată
Că respiră așa vie...
Victor Bragagiu