salonul de primire din vechiul castel era gol la pian nimeni nu îl cânta pe Musorgski în șeminee n-ardea focul aș fi vrut să-mi adun puterile paranormale să le aprind din căldura-n care inima-mi plutea tu colindai boierii cei mari sculați din lumea drepților te vedeai contesă drapată-n mătase albă ca zăpada viscolind după geamuri zburai secole înapoi regăseai vremea iubirilor cavalerești îți tolăneai visele pe comode și-mi scriai răvașe pe colțul mesei de stejar cu cerneală de culoarea tainelor și trecând pe deasupra capului meu ai prins lumina zilei în lumina candelabrelor rococo mângâietoare nepercepută lumină lină trecând prin lumina camerei de telefon filtrând lumina ochilor negri picături de lumină necreată botezându-mă știu - n-ai să mă lași să uit de mine vreodată: ai dovezi.
sâmbătă, 31 mai 2025