Luna răsare peste coline. Sufletu-mi tăbăcit vrea să suspine, În trupul acesta mă simt istovit, De-a lumii ură mă macin mâhnit Și soarele morții, de-al dracu”, nu vine. Acolo, pe cer, un nor îmi reține Privirea plecată prin Taur și Câine... Și-s sigur că norul pentru mine-i croit. Luna răsare peste coline Și luptă cu norul-tăciune, Care, lovit, se zbate în spume Și piere ca un fum și ursit Să-mi lămurească încă un mit: Aici, suntem amarnice râme... Luna răsare peste coline.
sâmbătă, 31 mai 2025