Mă smulg din mine

Locuiesc în fântâna timpului urcător
cu izvoarele cuvântului sub tălpi.

Îmi caut mai întâi uneltele, apoi scriu,
cu degetele mâinii stângi la tâmplă
ideile reci curg pe hârtie dezinvolt
îmbrăcate de sărbătoare.

Mă smulg din mine, ies în afară
ca un tren dintr-o gară.
Fără tine compartimentele sunt sărace
şi călătoresc fără de ţintă.

Locuiesc într-un trup anonim şi blând
în care nu se întâmplă mare lucru,
port în cap cerul şi pământul
de unde totul se vede şi se aude.

Capăt apoi liniştea,
mă-nfăşor în ea ca într-un strat de ceaţă.
În urma mea vine umbra
îndepărtată tot mai des
de raze strălucitoare.

Soarele ca o gogoaşe încinsă
scaldă coaptele arome ale câmpiei,
le simt pulverizate în părul tău
şi el mătăsos şi strălucitor.