MAI SIMPLU-I SĂ CREZI
sâmbătă, 31 mai 2025
Mai simplu-i să crezi, mai greu să nu crezi.
O, nu e nevoie să crezi dacă vezi!
Dar dacă nu vezi, rămâne credinţa
Cea care-ţi salvează din negură fiinţa.

Credinţa-i lăsată de Domnul în dar,
Iar mulţi n-o primesc, de ea nu au habar…
N-o vor, parcă-i ciumă… Ce rău le-ar produce
Să creadă-n Înviere, să creadă în Cruce?!

Cadouri ne facem aici, pe Pământ,
Doar ce-i inutil, prea puţin din ce-i sfânt
Şi cel mai de preţ dar, ce n-are vreun cost,
Cu nesăbuinţă-l vedem fără rost…

De n-avem credinţă, de alte repere
Se-agaţă speranţele-n chingi efemere.
Ce complicaţi suntem! În sensul opus
‘Cercăm izbăvirea, nu către Iisus…

Iisus e răspunsul la orice probleme,
Dar noi vrem doar ştiinţa, cu-a’ ei teoreme.
Mai nou, chiar şi ştiinţa începe să creadă,
Căci nici ea departe nu poate să vadă.

Veniţi la credinţa-n al nostru Hristos - 
Aici cât trăim, numai ea-i de folos!