Mama

Prin bordeie de nuiele 
cerul m-a făcut femeie.
Noaptea mă horesc cu iele
şi ma-nvârt pe un călcâi pân’
la luna cea holteie.

Avea Dumnezeu la început o cheie.
La început, duhul meu a fost scânteie.
Apoi m-a înfăşat mama ca pe-o crisalidă
în pântecul cel tainic de silfidă.
Ca într-un ceainic cu frunze de leac aburind
locuia mama în bordeiul de bălegar şi de paie.
Când făcea baie turnând apă bălaie cu urciorul
simţeam cum aburul îmi taie somnul
din lavra cugetării ca să licăr.

Ceainicul din care sorbea mama fierturi de anotimpuri
avea o fereastră către un copac cu o singură frunză
dar mai multe limburi.
Îmi cânta mama, dar nu de leagăn, ci de aripi cu pliuri,
de aripi din perle pisate, de zbor ce sună a carilon.   
O pereche de mierle înfasura în tifon cântul mamei
despre odiniori şi odihnitori umeri
zburându-l departe, departe...

Prin bordeie de nuiele
Cerul m-a făcut femeie.
Noaptea mă horesc cu iele
şi ma-nvârt pe un călcâi pân’
la luna cea holteie.

Pentru că mama nu avea umeri;
doar pântec cu răzoare, coama şi glasul 
de chema cu pricesne
măscăriciul la vatra aprinsă cu soare.
Punea pitulici pe plită şi lapte de capră
fierbea mama în tuci
de-mi zvâcneau aripile năuci
să iasă pe uluci.

Am străpuns cu aripile-mi ţărâna mamei
cântându-i doina ca o zmeie:
Prin bordeie de nuiele
Cerul m-a făcut femeie.
Noaptea mă horesc cu iele
şi ma-nvârt pe un călcâi pân’
la luna cea holteie.