Am fost vânați de generații, Am devenit de interes, Dar nu cu scop de decorații, Pentru trofee puse-n spații, Ci șterși ne vor, cu înțeles. Un neam ce-și cară grea osândă, Mocnind încet un plan subtil, Porniți să curme sau să vândă, Răpuși de-o patimă flămândă, Ne urgisesc constant, cu stil. Inventatori de pandemie, De tancuri îndreptate-n noi, Trimit săgeți în carne vie, Conduc mulțimile-n sclavie, Ne-alimentează cu noroi. Dezinformând, ne încovoaie, Și-n lagărul mediatizat Conduc mulțimile la baie, Ne și îmbracă-n strai de oaie Să fim gazați organizat. Ne-au limitat socializarea, Și ne umbresc cu-al fricii nor, Vor timpul și verbalizarea, Durerea, râsul, întrebarea, Să le trăim prin filtrul lor. Dar noi, trăim o libertate Ce nu-i descrisă-n teze seci, Căci n-au creat captivitate, Nici lacătul lor nu ne poate Închide-n temnițele reci. Nu gratiile ne leagă versul, Nici viitoare-amenințări, Căci de-nvățăm din nou iar mersul, Vom și purta cu noi demersul De-a aparține altor zări. Suntem aici, și mâine poate, Dar gloria nu-i pentru ei, Ci pentru acei ce știu că-n toate Există Unul ce îi scoate Nevătămați chiar dintre lei. Mințiți-ne, de asta-i hora În care vă-nvârtiți frivol, Loviți în dreptul tuturora, Furați-ne minutul, ora, Dar ne-om intra și noi în rol! Nu vom opri nici râs, nici visul, Nici cânt, nici dor sau gând curat, Nici bunătatea, ruga, scrisul, Închiși, vom scrie manuscrisul Acelora ce s-au luptat, Dar nu cu sabia neputinței, Și nu cu glonțul rătăcit, Ci folosind arma credinței, Ce 'nalță simțurile ființei Și dă nădejdi de infinit.