Sunt fiul tãu rãtãcitor, luminã, şi-mi strigã sângele ca o sirenã: "Mi-e dor de-acasã!" Mã-ntorc la tine cu braţele întinse. Primeşte-mã înapoi, aşa cum sunt acum: pe coapse-mi şiroiesc râuri de sare, rãmãşiţe ale tumultului de lacrimi, furtuni îmi joacã în pãrul rebel, iar fulgere albastre curg prin vene. Şi timpul, şi drumurile toate m-au amãgit cu doruri multe şi rebele, cu primãveri ce n-au venit, cu o iubire care-avea aripi de cearã şi-a nins cenuşã peste sufletu-nsetat. Primeşte-mã pânã ce amurgul nu se închide ca o imensã pleoapã peste curcubeul care încã mai leagãnã în privirile mele inorogul alb mult visat din copilãria mea. Primeşte-mã, luminã! Mã-ntorc la tine, eu, fiul tãu rãtãcitor, şi vreau sã îţi aprind altare din versul meu albastru ce singur a rãmas întreg. Îmi strigã sângele ca o sirenã: "Mi-e dor de-acasã!".
sâmbătă, 31 mai 2025