Pășesc din stea în stea spre casa ta. Și mă întâmpini cu toata veșnicia desfașurată ,ca un covor fermecat, sub pașii mei, obosiți de umblet după a mea umbră. După atâtea rătăciri, mă aștepți cu brațe larg deschise Și mă întrebi, zâmbind șagalnic: „Rătăcitorule, ce mai e nou prin lume?” Mă poftești înluntru, Apoi întorci clepsidra... Îmi așezi capul în poala ta și îmi șoptești toate tainele firii. Privesc pierdut, prin fereastră, fiindu-mi tot mai somn și tot mai moarte, la cată lume mi-a mai ramas de umblat.
sâmbătă, 31 mai 2025