A ruginit frunza în vie Și plânsă, toamna a plecat Dar câte toamne-or să mai vie Și câte încă, am uitat... În poala nopții de brocart Din fusul ei cu lână albă Iarna torcea, neîncetat Petice de maramă dalbă. Noi ascultam povești cu zâne, La gura sobei stam cuminți Iar când Moș Ene, pe la gene Ne da târcoale, toropiți Visam că vin colindătorii Și cu vin fiert îi omeneam. Azi...sunt colindătorul vremii Și dor îmi e, de tot ce-aveam. Aveam livezile și munții Pădurea, apa de izvor... Acum, în plină toamnă-a vieții De vremea când eram copil, mi-e dor. Să stau și azi la gura sobei Moș Ene să îmi dea târcoale, Să fiu din nou copilul mamei S-adorm în poala rochiei sale. Pe la ferești cu flori de gheață Iară să fiu colindător Cu mere coapte și dulceață Să fiu primită iar, mi-e dor. Dar sunt stingher colindător În pragul iernii vieții mele Mie, să fiu copil...mi-e dor Iarna...troienele-și așterne.
sâmbătă, 31 mai 2025