mințit

atât de negru devine îngerul din fața mea
încât 
privesc prin întuneric
cerul dezorientat 

cum mi se cuibăresc iluziile 
adormind tâmplele crengilor 
cu o nefirească atingere 
nimicul îmi propune un vis 
un adevăr 
legănat de vântul filozofiei
de erezie 
sau nostalgie 
umbra își înclină capul 
lăsând în lacrimi 
o siluetă lungă 
două picioare lungi 

o pălărie loveste orizontul