Un înger am crezut că eşti, Venit din vremurile-apuse Când în lumina din poveşti Dansau cuvintele nespuse. O clipă, doar, aripa ta M-a-nvăluit cu nemurirea, Cernută din argint de stea Ningea, tăcută, fericirea. Dar zările se răzvrătiră, Luară gândurile-n coarne, În aprigul galop conspiră Înaltul vrând să îl răstoarne. Acum, sunt călător pribeag Pe drumurile-ntortocheate, Mă zbat cu sufletul beteag, Mă pierd în visurile moarte. Mă rătăcesc în mii de rânduri Scrise banal, ca o prefaţă A vieţii-nchise între scânduri Şi aruncată-n mări de gheaţă. În mări de fum şi deziluzii Mi-am scris povestea inutilă Şi m-am pierdut printre confuzii Ce m-au lovit fără de milă. Am îndurat nepăsătoare Dureri, tristeţi şi umilinţe Păşind adesea, visătoare, Printre atâtea suferinţe... Un înger căutam mereu..., Pământul, cerul răscolindu-l, Crezând că el va fi al meu, Să curme existenţei vidul. * Am înţeles, într-un târziu, Că îngerul nu mai există... Si nici n-a fost vreodată viu! Iar de atunci, nu mai sunt tristă! 27. 12. 2015
sâmbătă, 31 mai 2025