Din umbre ce coboară înlănțuind copacii, Se rup secunde pline de ciocli muribunzi, Distrași de câte-o frunză ce scutură gândacii Din gânduri de mărire cu umerii imunzi. Pe calea de cădere, elitre de rădașcă Se-nvârt spre iluzoriul sorbit la o cafea Amară ca sărutul din margine de ceașcă Frecată cu cenușa din os de narghilea. Pe solul cu amestec de timp pierdut la ziduri În care nuci uscate se vaită a vânt, O siluetă-și zbate durerea printre riduri Ce cresc a nemurire cu aripi de cuvânt. E-o piatră străvezie, cu hamul rupt în spate, Cu buzunarul vieții de molii ciuruit, Ce vrea ca în sorocul din clipe aruncate O praștie să-i schimbe destinul chinuit. Nervurile ascunse în poli de nebunie, Par muguri de fiasco și flori de mine-adânci Săpate-n gropi de tihnă cu o melancolie Asemenea răbdării pierdută-n miez de stânci.
sâmbătă, 31 mai 2025