un câmp uscat un drum prăfuit și-n depărtare Olimpul un fast imaginar agățat de o stâncă privirile ațintite spre înalt au răpit oamenilor voința urlă un lup, un câine sau o femeie nu contează, e totuna aceeași nevoie, aceeași durere aceeași disperare în gara unde nu vine nimeni pereții sunt surzi de atâta așteptare legile singurătății se șterg încet acoperite de praful anilor așteaptă așteaptă îți spui cineva o să înțeleagă dar narcis nu mai este (oricum nu știa să citească) el doar privea prea mult privea caută zidul sprijină-te de el așază-te ca un prunc în pântecul ocrotitor al mamei și așteaptă cineva o să înțeleagă poate chiar molia aceasta care mă privește cu ochii lui Paler Adina V. 27.11.2017
sâmbătă, 31 mai 2025