Munţii Noştri

Munţii Noştri

Munţii noştri cu-a lor arc
Splendid, încunună Ţara,
Şi-ale lor comori descarc
Oamenilor, - ce le-ncarc
Bucuroşi purtând povara.

Munţii-nalţi, şi împăduriţi
Cu-a lor cetină tot verde,
Spre cer urcă, - neclintiţi
Fiind de codri, - străjuiţi,
Frumuseţea nu se pierde.

Giganţi falnici în ei poartă
Comori fel de fel, bogate,
Însemnate fiind pe hartă
Scrise pe-a timpului cartă,
În adâncuri stau păstrate.           

Munţii-nverziţi, an de an,
Viaţa noastr-o desfătează  
Prin farmecul vieţii uman, 
Şi-admirându-i, simultan -
Conştiinţa ne-o ţin trează!

Dumnezeu, Şi-a pus în ei
Despre Sine slava-I mare,
Ce-o-nţeleg gândind acei
Prin mireasma dragostei -
Ce cred forţa-I Creatoare.

Munţi şi dealuri, şi câmpii
Despre El, toate vorbesc!
De priveşti, sunt mărturii
Pentru noi, ce suntem vii,
Slava Lui, veşnic vestesc.

Cât de minunate,-s toate
În lucrarea-I cea măreaţă,
Ce ne spun că sunt create
Declarând ca bune foarte
Bucurii spre-a ne fi-n viaţă!

Flavius Laurian Duverna
29 februarie 2008