Muza

Muza

Marea sărută iarăși ţărmul ars de soare, 
Eu te privesc tăcut și visător din depărtare... 
Îți repictez pe pânză, cu grijă zâmbetul cald, 
Penelul neobosit, îţi conturează ochii tăi de jad.

Ești tu, fiinţă dragă ce te-ai strecurat în suflet 
Și-mi răscolești întreaga viaţă ca un tunet... 
Iar după ploaie, mereu ești curcubeu, speranţă, 
Ești muza mea, ce în pictură prins-ai  viaţă. 

Când lumea te privește iscoditor și-ntreabă, 
De ești un spirit rătăcit, venit în grabă, 
Eu le răspund zâmbind, că ești reală și trăiești, 
În visele mele, în picturile mele și chiar și în povești. 

Clipești sfioasă și misterioasă, dând viaţă picturii,
Ești poezie sacră, ești mama naturii... 
Din ochii tăi se nasc îmbrăţișări de brațe,
Liane nevăzute mă cuprind ca niște ațe. 

Când somnul lin coboară peste gene, 
Mi-apari ca în poveștile cu Cosânzene... 
Și-alerg să-ţi dau viaţă într-o nouă pictură, 
Să pot să îţi ating sufletul tău de zână pură.

Și-așa te simt mereu tot mai aproape, 
Trăiești și te hrănești cu puritate... 
Și te veghez mereu, ca un etern îndrăgostit, 
Ca anii să nu te marcheze și să-ți lase sufletul neprihănit.

-10 Februarie 2015-