Nu mai aștept apa care să spele păcatele Nici fluviul ce își bolborosește caznele Printre crăpăturile sângerii ale zidului plângerii Zidul e doar stavilă timpului răstignit Știi că de cealaltă parte începutul e un punct Acel punct diferență lângă virgula răsăritului Nu te-am crezut când mi-ai spus să aștept Înflorirea versului în sonetele deșertăciunilor Pipăindu-mi gândul ca pe o oază de albastru Nu eram cretina ce-și făcea rondul de infern Doar o petală ce ți-ai fi dorit s-o strivești Sub pilastrul de Manole. Doar că am zburat Unde gândul nemărginirii nu ar fi ajuns Dacă nu aș fi fost ceea ce sunt astăzi O Ană zidită pentru izbăvirea lupului În altarul credinței. Limba-i o comoară Ce-mi va îndestula noaptea neființei. ©️Lidia Popa
sâmbătă, 31 mai 2025