NOAPTE FĂRĂ TITLU
sâmbătă, 31 mai 2025
a adormit înserarea tristă 
pe umărul meu 
lăsând cuvintele laoparte

cerul e rece e gol de culori 
din fereastră
se uită la mine noaptea

şi-am altoit un cântec peste tristeţe
să nu se vadă
cum plâng 
cum deşir orele
una câte una
mărgele albastre de dor
la gâtul nopţii

stele 
licuricii lui Dumnezeu
azi au ales altă noapte

-------------------------------------------
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )