Nu e ușor să fii femeie...
sâmbătă, 31 mai 2025
Nu e ușor să fii femeie...

Nu e ușor să fii femeie,                                
Nu știi ce-i sufletul de mamă,                     
Nu-i suficient ca din condeie                      
Să pui portretul într-o ramă.                       

În suflet nu îi poți pătrunde,                       
Nici cu epitete, nici cu flori,                         
Ea știe cum și știe unde                                
Își păstrează tolba cu rigori.                            

Iubește casa și bărbatul,                                
Se întoarce-n gândul ei, docil,                      
Urmează soțului ei sfatul                              
Și atunci când drumu-i dificil.                     

Copil e-n suflet dar ș-o dogmă,                   
Cedează greu sau chiar deloc,                       
Revarsă-n ochi firea-i boeamă,                      
Dar fii atent te joci cu un foc!                           

Și zău, e fiară când e mamă,                         
Copiii ei sunt puii de lei,                               
La ei n-ajungi, este o vamă,                            
Ce ai să pățești, să știi nu vrei!                   

Se scurge vremea peste chipuri,                     
Anii adună frunze-n toamnă,                        
Iubirea mea își toarnă picuri...                       
Peste amurgul ei, de Doamnă.                        

Autor: Gabriel Stănciulescu