NU NE-AM IUBIT...
sâmbătă, 31 mai 2025
NU NE-AM IUBIT...

Nisipul picura-n clepsidră.
Pustiul creşte ceas cu ceas.
Timpul rămas e ca o hidră
Pandindu-mi fiecare pas.
Aş vrea să fiu o crisalidă
Fără memorie, fără glas.

Să dorm e singura ispită
Pe care n-o gonesc din minte.
În somn, tu poţi să-mi fi iubită
Şi mâna-mi sânii să-ţi alinte.
Făptura ta nu mi-e menită
Şi totuşi te iubesc fierbinte.

De nu m-ar cotropi iubirea,
Vulcan ce nu se poate stinge,
N-aş mai simţi nemărginirea
Dorinţei de a te atinge.
În zori dispare amăgirea.
Nu ne-am iubit şi nici nu ninge.