„Dragă zarzăre, în iarnă Noi suntem ca niște oaspeți La o nuntă care toarnă Cu arginții reci și proaspeți. Brazii și cu păltinașii Argintați și ei de stele Sunt nuntași ori păunașii Veseliei astei grele. E frumos de-mi fură ochii Și înțepenesc în limbă Când mireasa Vreme rochii Tot măsoară și își schimbă. Iar ca fluturii pe poale Luminează aștri-n aștri Și în linii rotocoale Inelează ani albaștri. Ambii albi suntem în viață Care blândă ne îngână, Drept că țurțurii de gheață Ne trag brațele-n țărână. Îmi propune-o greutate Monotonă ca descântec O cântare veche foarte Despre-un mire fără cântec. Că nu pot a înțelege Sufletu-mi de ce se strânge: De la buchii după lege Ori de-un ger pătruns în sânge...” „E februarie, nu-i nuntă. Numai stăm așa, alături Tu cu pleata ta căruntă, Eu cu greul de omături. Poate-n vămile de fire Noi privim care și unde - Unul înspre înflorire, Altul traiul ce s-ascunde. Anotimpul care trece Doar ne-a presărat din fugă Pe-unul cu zăpada rece, Pe-altul c-un suspin de rugă. Iar mireasa mâini îți leagă Cu cununa ei frumoasă Ca din soarta ta pribeagă Să găsești drumul spre casă. Și scorușe-i sună-n salbă... Zăngănitul lor ne doare Că eu fug spre floarea dalbă, Pe când tu nu ești în stare...” Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025