O lume nebună
sâmbătă, 31 mai 2025
Oare lumea e făcută,
De-oameni răi şi oameni buni?
Sau este-o adunătură,
De golani şi de nebuni?

Oare cât o să mai rabde
Bunul nostru Dumnezeu,
Să ne batem pentr-o pâine,
Pe pământ, sau pentr-un leu?

Câţi linguşitori vor merge
Să asmută-n văzul lumii,
Pe cel slab să-l dea deoparte
Şi puterea să-şi asume?

Câţi lingăi de funduri goale,
Cu minciuni mai pot să umble,
Pentru bani sau pentru funcţii
Sau să-şi facă porţii duble?

Câţi căţei cu colţii ageri
Şi cu negr-un cerul gurii,
Au vrut viaţa să-mi desfacă,
Doar aşa, de dragul urii.

N-au putut, căci demnitatea
Şi dreptatea mă ajută,
Iar ura lor prostească,
Lângă mine a rămas mută.