O statuie fragila.

Am creat o dată o statuie..

Am pus-o pe un stand, pe un stand înalt..
Am fost absorbit de statuia mea,
De frumuseţea ei, de grandoarea ei.
Dar, din păcate.. şi fragila era.
A fost frumuseţea mea, creaţia mea, standul meu.
Aveam grija de mica mea artă, s-o pun la vedere, sa straluceasca
in lumină,
Zi şi noapte.
Atât de mândru... atât de mândru. - am fost.
Într-o zi, standul s-a cutremurat şi statueta s-a spulberat
.. Standul A fost gol. Asta-i tot.
Am fost în stare de şoc, dar nu am suferit.
Nu am plins pentru pierderea mea.. nu am jelit,
Pace si calm.. A fost acolo..
În confort.
Standul gol. Nu-i bun acum de nimic!
Ochii mi-au fost coboriti la pământ.
Sa vad.. cu sufletul meu..
Sculptura fericirii,
Veșnica laudă,
Bucuria, bucuria pură a privirii mele,
Dumnezeu pe cruce!
lacrimi picurind, sânge picurind
Pentru statuia mea fragilă,
Pentru a mea suferinta.