O, vis ferice de lumină!
sâmbătă, 31 mai 2025
O, vis ferice de lumină!
...
O, vis ce mă umple de fiori,
Nu te sfârși, că tu-mi ești viață,
Mai este până dimineață,
O, vis ce curgi domol spre zori!
...
Eu dorm aici, sau dorm acolo
Acolo unde noaptea piere,
Sfîrșitul zilei efemere
În răsăritul lui Apollo?
...
Eu, doar visez, atâta știu,
Am adormit cândva, de mult,
În ziua-n care m-am născut
Ca să visez, să simt că-s viu!
...
Dar stelele încep să piară,
Se sting, una câte una,
În visul meu, apune luna
Și soarele, dă să răsară!
...
O, vis ferice de lumină,
Nu pleca, rămâi cu mine,
Clipe mai am prea puține
De somn, cu frunzele-n grădină!
...
De mă trezesc, cu niciun cânt,
Cu nicio dulce melodie
Sau adieri blânde de vânt,
Eu nu voi mai adormi
Și atunci mă voi simți
Singur, întreaga veșnicie!