Cum aș vrea să vină iarăși Ziua c-ochii de cireșe Când cântările de vară-și Vor tot cerul să înfeșe. Ciocârlia dorul pierde După trilul său întruna Și-n împărăția verde Florile își pun cununa. Drum de vară până-n seară Mi-au poftit tălpile goale Printre fire de năgară Leagănând argintul moale. Zâmbetele linărița Cu-aurul și-a pus în gură, Pitpalacul prepelița Îl pulsează prin căldură. Boarea largului de stepe Curge nu se știe unde Nu pricep de când începe Precum și-ncotro pătrunde. Arșița se joacă valuri Mai departe de privire Orice țel de idealuri Uit cu ținte de iubire. Doar pășesc căci se pășește, Doar trăiesc căci sunt în viață, Iar cicoarea albăstrește Cu priviri de dimineață. Libertatea îmi aleargă Pârjolită și desculță... Doamne, lumea ce e largă Slobodă când se pronunță! Rup zăbrelele urbane Evadatul de cetate Încălțările orfane Au rămas cu guri căscate. Tălpile-mi uitând pământul Și-l aduc acum aminte Chiar de uneori le-nghimpă De mă fulgeră prin minte. Dar sunt liber, liber parcă Cel puțin ating o stare Care sinceră încearcă A trăi puțin cu Soare. Să îmi risipesc povara Ca lichenii ce mă împle... Ei, și ce dacă năgara Se-ncurcă-n argintul tâmplei!.. Ani și săptămâni nu-mi număr Prin oraș tușind a boală Cu adidașii pe umăr Merg pe-asfaltul numai smoală. Un șofer frână un pic cu O mașină arătoasă: „De acasă vii, nenicu!” „De acasă, de acasă!!!” Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025