ORBUL La Sfânta Vineri îşi înfruntă viaţa Pe treapta cea de jos şezând chircit Un orb cu chipul trist şi obosit. Îi pare rău dar iarăşi s-a trezit Când noaptea mai îngână dimineaţa. Îl văd ades şi las câţiva bănuţi Într-o cutie veche de halva. Îmi mulţumeşte stins, cu voce grea Iar eu privesc în jur şi lumea mea Îmi pare-a fi o lume pentru struţi. Ne-ascundem după ochelari de cal, Întoarcem capul către nicăieri, Culegem laude şi vrem plăceri, Doar din orgolii construim averi Şi nu simţim venind ultimul val. Acelaşi Styx şi-acelaşi zeu hain Aşteaptă orbi şi struţi la întâmplare, Lipsiţi de fală , fără de odoare Ne prinde valul, ne topeşte-n mare Şi nu-nţelegem câtuşi de puţin Că orbii suntem noi şi nu vedem La ceas sfârşit un simplu recviem. Am ignorat cutia de halva, N-am înţeles să aşezăm în ea Niciun grăunte care sa-ncolţească Ciudată stirpea noastră omenească! Din cupa vieţii încă vreau să sorb Dar teamă mi-e c-am ignorat vreun orb.
sâmbătă, 31 mai 2025