Pasărea Clonț

Când a murit pasărea clonț
Am devenit dintr-o dată un glonț 
Și m-am năpustit peste mulțimea întinsă peste calea ferată, 
Dar am zărit o arătare ciudată 
Care se zbătea fără sânge și trup,
Fără ca nimeni să-i plângă durerea.
Avea o privire cum numai un lup
Poate s-o aibă când lacrimi se rup 
Din luna sub care-și trăiește tăcerea.
Am plâns, dar am tras,
Ce grea agonie 
Când moartea trăieste doar doi și un an. 
Țintesc o privire plăpândă, dar vie,
Și trece în van 
Un gând simultan.
Dar moare poetul, dar moare poetul, 
Și-nvie, și-nvie... 
Doar Moartea să fie 
Un ultim omagiu pe drumul de frunze 
Răpuse de glonțul căzut pe asfalt. 
Privește, ascultă, toți vor să te-acuze.
Răspunde acuma, pe cine-ai luat?