Eu sunt păstorul cel Bun Ce dulce cuvântul răsună În cei ce aleargă astăzi pe drum Ființa curată— s-o aibă mai bună Cuvântu acesta cu atâta iubire Pământu-l cuprinde și cerul deschis Căci omul azi poate spre fericire El însuși să fie un nou paradis Credința să-i fie— credința-n Hristos Un semn care-l mână mereu peste ape Iar gându ce-l duce e tot mai frumos Căci dragostea sfântă de el e aproape Păstorul iubit e-n faţă la turmă şi grijă îi poartă mereu şi mereu în cercuri sublime clopote sună prin aer de toamnă rece şi greu Iar cerul cu nouri mai jos se întinde şi vântul mai bate pe alocuri mai tare căci umbra mai iute pământu-l cuprinde iar ziua e mică şi noaptea e mare Deodată Păstorul în loc se opreşte se-ntoarce spre turmă din ochi căutând în urmă el află—o oaie-i lipseşte rămase în urmă –ori ce-o fi făcând Îl doare de oaia ce-i lipsă şi-n Sine se-ntreabă ce o să fac căci vremea şi astzăzi e atâta de-nchisă m-oi duce s-o caut în locuri ce-i plac Se duce Păstorul şi turma şi-o lasă să pască în voie pe câmpul întins c-o teamă adâncă mereu îl apasă şi doru în taină de ea l-a cuprins El trece pâraie şi urcă pe râpi colindă păşunea –în urmă se duce în grija duioasă prinde aripi şi-o pantă abruptă începe să urce Când iată oiţa e prinsă-ntre spini şi-i tristă sărmana –ce-o fi având degeaba voieşte ochii senini să-i facă în grabă Păstorul văzînd Dar El cu blândeţe îi spune să stea să nu se smucească căci iat-o ajută cu grijă-i desface povoara cea grea pe umeri o pune la turmă s-o ducă Păstorul iubit –ce grijă El are de oia pierdută ce-n spate o poartă mai scurtă cărarea acum i se pare căci oaia pierdută nu este moartă Legat e Păstorul de turmă şi oi iubirea adâncă de ele îl leagă adesea se luptă prin vânturi şi ploi ca turma să-i fie curată—întreagă Eu sânt Păstorul cel Bun ce dulce cuvintele sună viaţa-mi doar Lui—în mân-o depun s-o facă cum ştie—mai blândă mai bună . . . . . 08-03-1982
sâmbătă, 31 mai 2025