O potecă nu prea mică, Nici prea mare, nu ai frică, Te indeamnă la plimbare Până talpa- ncepe a doare! Îngustându- se- n pădure, Unde frunza vrea sa- i fure Netezimea din pământ, Parcă are ceva sfânt... Te indreaptă spre pârâul Cu prundiș, ocolind hăul Care cască gura- adâncă Lângă o semeață stâncă. Și poteca se scufundă În prundiș, pe sub o undă Rece, de pârâu de munte, Dar tu poți să treci pe punte! Insă nu vrei, te descalți, Nu vrei să fii ca ceilalți... Și în apa cristalină Calci prundișul în lumină. Simți cum prin picioare curge Sângele naturii, fuge Orice supărare strânsă De inima ta... însă, Mergând pe poteca vieții, N- ai făcut ca toți drumeții... Ți- ai spalat sufletu- n apă, Fericirea-n el se-adapă!
sâmbătă, 31 mai 2025