frumosul e nimicul dezvelit de substraturi ca o floare ce moare o vesnicie amintirea-i dispare sub frunze fulgerate de toamnă si tot ce rămâne agonizează în doliu un alt scenariu aceeasi iluzie cu o încăpățânare acerbă până ce din verde rămâne doar intenția iar existența anterioară un strigăt de sub zăpada altor ghiocei ce transmit cu nosalanţă un gând pe linia orizontală a iubirii